Jurnal / 1 Feb 2021

Cum să ai logo-ul ideal

Cum să ai logo-ul ideal
by a Yellow Unicorn

Ce este logo-ul? El este un element grafic prin intermediul căruia un brand poate fi identificat.

Cum să ai logo-ul ideal este o întrebare care, probabil, nu apare doar în mintea celor care se află la început de drum cu un business, ci îi macină chiar și pe cei care simt nevoia unei schimbări (sau pur și simplu nu știu dacă au făcut alegerea potrivită).

A logo is not a brand—it's only a symbol for a brand. A brand is much more than a logo.

Marty Neumeier

Care este logo-ul tău preferat? De ce? Ce crezi tu că au în comun brandurile mari?

Obiectiv vorbind, până la urmă, dacă vrem un exemplu de logo ideal ar trebui să ne orientăm către brandurile care vând (liderii de piață, în special). De ce? Pentru că ele vând. De aici, dacă facem un prim pas, ajungem la research.

Research-ul are un rol foarte important în marketing. În cazul nostru, este bine să urmărim atât concurența, cât și branduri de succes care activează în diverse piețe, pentru a putea privi către o imagine de ansamblu.

Mă ajută inspirația?

Pe lângă inspirația de design de care este nevoie (măcar puțin), există și câteva sfaturi care te pot ghida în acest proces, deși el uneori pare interminabil și extrem de dificil.

Tips and tricks:

1. Simplu și memorabil.
Deși poate că apelăm la ajutorul unui specialist, totuși nu ne trebuie ceva sofisticat. Cu cât logo-ul nostru este mai simplu, cu atât el va fi mai ușor de memorat. De exemplu, uită-te (pentru câteva secunde) la o imagine cu multe logo-uri pe care nu le cunoști foarte bine, iar apoi încearcă să povestești despre ceea ce ai văzut. Exact! Simplitatea te ajută să ai un logo memorabil.

2. Ușor de redimensionat.
Alege forma și dimensiunile potrivite pentru a putea redimensiona logo-ul, în funcție de nevoi. Compatibilitate în utilizarea lui pe orice tip de material (fie că vorbim despre cel tipărit sau pentru mediul online).

3. Viabil și versatil.
Da, este adevărat că multe branduri de succes, de-a lungul timpului, au trecut prin procesul de re-branding de mai multe ori. Totuși, acest lucru s-a produs în timp, iar schimbările nu au fost chiar majore. Deci, gândește-te la un logo care să aibă o durată lungă de viață și care poate fi ușor de prelucrat, în caz de nevoie (re-branding).

4. Adaptabilitate și compatibilitate.
De data aceasta, ne referim la o altfel de compatibilitate. Acum vei înțelege importanța research-ului despre care ți-am vorbit mai devreme. Logo-ul ales trebuie să se adapteze pieței în care activezi, adică să fie compatibil domeniului și potrivit pentru mai multe categorii de vârstă. Folosește culori și forme/simboluri reprezentative ariei tale de interes. Știu, e simplu de spus.

Logo-ul îți reprezintă brandul, atât la propriu cât și la figurat. Asta înseamnă că el trebuie să se regăsească în valorile pe care businessul tău le are și dorește să le transmită mai departe consumatorului.

Nu ai nevoie să introduci foarte multe detalii în logo! Te poți face remarcat și prin simplitate. Folosește cât mai puține culori! În general, celebrele branduri folosesc maxim 2, însă limita pentru simplitate este de 3. Și pentru că tot suntem la capitolul culori, nu uita că trebuie să te folosești de ele pentru a trimite consumatorul cu gândul către propriile tale valori. Culori compatibile mai multor categorii de vârstă. De asemenea, ține cont și de faptul că trebuie alese unele care nu își vor pierde din calitate la print. Evident, nu uita nici de posibilitatea de a imprima/broda logo-ul pe diverse produse (tricouri, șepci, rucsaci, etc.). Nu apela la mai mult de 2 fonturi! Interesul nostru este ca logo-ul să fie memorabil, nu? Alege simboluri reprezentative activității tale și pieței în care activezi! Nu folosi elemente foarte, foarte subțiri (există posibilitatea de a întâmpina probleme la print sau dacă vrei să le brodezi). Încearcă să ai 2,3 variante de logo până ajungi la cea finală. Multe branduri folosesc câteva inițiale sau chiar propriul nume pentru logo.Nu copia sau alege un logo asemănător altui brand!So Keep it simple!